Stick-ul

Am așteptat aproape o zi întreagă înainte să deschid stick-ul.

Nu din frică. Din prudență. Știam că Vulturul avea să scoată tot ce avea pe teren. Așa că am stat în cameră, cu perdelele trase, și am ascultat orașul. Am numărat mașinile care treceau prea des. Am notat orele la care apăreau lanterne pe acoperișuri. Abia când liniștea a devenit suficient de grea, am scos stick-ul.

L-am băgat într-un laptop vechi, fără internet, pe care îl ținusem exact pentru momentele astea. Ecranul s-a aprins. Zeci de foldere. Nume. Date. Plăți. Rute. Am deschis unul după altul. În mai puțin de o oră am înțeles pe deplin ce era organizația.

Nu era doar o rețea de influență.

Era o rețea care ștergea oameni.

Unii dispăreau fizic. Alții erau șterși din acte, din memorii, din orice existență oficială. Totul era organizat, curat, fără urme. Și aproape toate operațiunile importante duceau către același cod intern: V.

Vulturul.

Apoi am ajuns la fișierul protejat cu trei parole. Am folosit combinațiile pe care le memorasem din documentele furate anterior. Prima a eșuat. A doua a eșuat. A treia a trecut.

Ecranul s-a schimbat.

Fișierul nu era despre o operațiune oarecare. Era despre Elara.

Numele ei real nu era Elara Voss.

Se numea Sofia Muresan.

La paisprezece ani, în 2019, Sofia văzuse ceva ce nu trebuia să vadă: o dispariție organizată de oameni din rețea. Fugise. O căutaseră luni de zile. În cele din urmă, o declaraseră moartă într-un accident inventat. Dosarul oficial fusese închis. Dar neoficial, Vulturul ceruse ca orice informație nouă despre ea să-i fie adusă personal. O ținuse aproape ani de zile, sub numele fals de Elara Voss, nu doar ca să o folosească, ci ca să o controleze. Era o piesă neterminată. O martoră care nu trebuia să existe, dar pe care el nu putuse să o elimine complet.

Am citit totul de două ori.

Acum înțelegeam de ce reacționase atât de violent când ea dispăruse. Nu pierduse doar o sursă de informații. Pierduse controlul asupra singurei persoane care îi putea distruge totul dacă vorbea.

Am scos stick-ul. L-am ținut în mână mult timp.

Afară, pe stradă, o mașină a trecut încet de două ori. A oprit. Am auzit portiere și pași pe scara blocului. Am stins orice lumină și m-am lipit de perete. Au verificat etajul. Au coborât. Au plecat.

Vulturul începuse vânătoarea adevărată.

Nu mai căuta o fantomă care lăsa monede pe birouri.

Căuta pe cineva care îi luase cea mai periculoasă piesă și care acum deținea dovezile.

Am deschis caietul și am scris clar:

Numele ei real: Sofia Muresan.

Vulturul o ținea ca pe o ostatică elegantă.

Acum e liberă.

Iar eu am tot ce trebuie ca să-l distrug.

Am închis caietul.

Pentru prima oară de când începusem jocul, nu mai țineam doar umbre și monede.

Țineam în mână istoria reală a unei fete pe care sistemul o declarase moartă… și pe care eu o scosesem din cușcă.

Iar undeva în oraș, Vulturul tocmai înțelegea că cea mai mare greșeală a lui nu fusese că mă subestimase pe mine.

Ci că o ținuse pe Sofia atât de aproape de foc.