Firul rupt

Am petrecut două zile întregi doar gândindu-mă.

Dosarul pe care îl găsisem conținea numele meu real și imagini dintr-o viață pe care o credeam ștearsă. Omul cu geanta maro confirmase că Vulturul ceruse un dosar vechi despre „o fată”. Dar nimic din ce auzisem sau văzusem nu arăta că el legase acel dosar de Lunova. Pentru el, dosarul era despre o fantomă din trecut. Despre o fată care ar fi trebuit să dispară demult. Nu despre masca pe care o purtam acum.

Asta schimba totul.

Dacă el nu făcuse legătura, atunci eu încă mai aveam un avantaj. Un avantaj pe care nu trebuia să-l pierd. Orice mutare pe care o făceam de acum înainte trebuia să protejeze această separare. Nimeni nu trebuia să bănuiască. Niciodată.

Am decis să tai firul care ar fi putut duce înapoi la dosar.

În a treia noapte am revenit la clădirea unde îl găsisem. Am intrat la fel ca prima dată, complet echipată. Am luat dosarul. Nu l-am fotografiat din nou. Nu am lăsat nicio urmă. L-am dus cu mine.

La aproape trei kilometri distanță, pe malul unui canal industrial, am udat fiecare pagină cu benzină pe care o luasem cu mine. Am aprins totul și am stat până când nu a mai rămas decât cenușă umedă. Am împrăștiat cenușa în apă. Am spălat mâinile mănușilor în canal. Am plecat.

Dosarul nu mai exista.

Acum rămânea doar memoria mea. Și memoria lui Vulturul, care încă nu legase cele două nume.

În zilele următoare am schimbat complet metoda. Nu am mai urmărit oamenii de pe lista primită de la femeia de pe acoperiș. În schimb, am început să caut semnele unei reorganizări mai discrete. Am petrecut nopți întregi pe acoperișuri diferite, notând mașini, rute, ore. Am identificat un nou punct: un apartament mic într-un bloc de pe la periferia de est, unde Cicatricea Nouă intra o dată la două nopți, mereu după miezul nopții, mereu singur.

Am așteptat.

În a șaptea noapte de observație am văzut ceva diferit. A venit cu o geantă mai mare. A rămas înăuntru aproape două ore. Când a ieșit, geanta arăta mai ușoară. Am coborât după el pe trasee paralele, păstrând distanța. L-am urmat până într-o zonă de hale vechi. Acolo a urcat într-o dubă neagră care a demarat imediat.

Nu am putut să o urmez pe jos. Am notat numărul. Am notat direcția. Am memorat totul.

M-am întors în punctul meu de tranzit abia pe la patru dimineața. Am scos caietul și am scris:

Dosarul a fost distrus.

Legătura dintre numele vechi și Lunova rămâne necunoscută.

Nimeni nu trebuie să o afle.

Cicatricea Nouă mută ceva.

Duba neagră. Număr notat.

Posibil punct nou de aprovizionare sau de întâlnire.

Am subliniat:

Avantajul meu există doar atât timp cât cele două identități rămân separate.

Orice greșeală care le-ar putea uni este inacceptabilă.

Am închis caietul.

Afară, orașul continua să se trezească. Undeva, Vulturul încă credea că urmărește o fantomă din trecut și, separat, o problemă prezentă numită Lunova. Nu știa că sunt aceeași persoană.

Iar eu aveam de gând să păstrez lucrurile exact așa.

Am verificat masca. Am strâns rucsacul. Am plecat din nou în noapte.

De data asta nu mai căutam doar să-l găsesc.

Căutam să mă asigur că, atunci când îl voi găsi, el tot nu va ști cu adevărat pe cine are în față.