Capitolul 1: Provocarea din pauza mare

Prietenul său, Andrei, îl împinse ușor cu umărul, iar Alex își mușcă buza. Coridorul liceului era plin de elevi care ieșiseră la pauza mare, iar Emy stătea lângă fereastra de la capăt, răsfoind un caiet. Lumina soarelui îi încadra silueta într-o aură caldă, iar Alex simți cum i se usucă gura.

—Nu pot, șopti el. Uite, vorbește cu cineva.

Emy era cu o colegă, râdeau de ceva. Părul ei castaniu, adunat într-un coc lejer, lăsa câteva șuvițe să-i cadă peste obraji. Alex o urmărise de la începutul anului, dar de fiecare dată când încerca să se apropie, cuvintele i se împrăștiau ca frunzele toamna.

—E proiectul de biologie, insistă Andrei. Profesoara a zis că putem alege partenerul. E șansa ta.

Alex trase aer adânc. Proiectul era real – aveau de făcut o prezentare despre celulele vegetale, iar el nu avea încă partener. Poate că ăsta era pretextul perfect.

Își aranjă geanta pe umăr și porni spre ea. Fiecare pas i se părea o veșnicie. Când ajunse la vreo doi metri, Emy ridică privirea și îl zări. Un zâmbet i se ivi pe buze, unul politicos, dar nu rece.

—Salut, Alex, spuse ea. Ce faci?

El se înroși instantaneu. Vocea ei era exact așa cum și-o amintise – blândă, cu o notă de curiozitate.

—Salut, Emy. Eu... mă gândeam că poate... Ei bine, n-ai un partener pentru proiectul de biologie, nu?

—De fapt, am, răspunse ea, iar inima lui Alex se opri o secundă. Dar colega mea s-a retras azi-dimineață. Așa că sunt liberă.

—Atunci poate... vrei să facem echipă?

Emy își lăsă capul într-o parte, privindu-l scrutător. Alex simți că transpirația îi umezește palmele. Andrei îl urmărea de departe, făcându-i semne încurajatoare.

—Depinde, spuse ea în cele din urmă. Am o condiție.

—Orice, zise el prea repede, apoi își dădu seama cât de disperat sunase.

Emy zâmbi și mai larg. Trebuie să găsești cartea „Secretele celulelor” de la biblioteca școlii. E singura sursă pentru partea de microbiologie. Dacă aduci cartea până la sfârșitul pauzei, sunt partenera ta.

Alex încremeni. Biblioteca se închidea peste zece minute, iar cartea era celebră pentru că o căutau toți. Știa că exista un singur exemplar.

—Zece minute? întrebă el, sperând să fi auzit greșit.

—Fix, confirmă Emy. E testul meu. Vreau să văd dacă ești serios.

Fără să mai aștepte un răspuns, se întoarse spre colega ei și reluă conversația. Alex rămase locului, cu inima bubuindu-i în piept. Provocarea era aproape imposibilă – bibliotecara era strictă cu orarul, iar cartea putea fi deja împrumutată.

Dar nu avea de ales. Se întoarse brusc și o luă la fugă pe coridor.

—Alex! strigă Andrei din spate. Unde te duci?

—La bibliotecă! răspunse el fără să încetinească.

Trecu pe lângă grupuri de elevi care se împrăștiau, sări peste o geantă uitată pe podea și coti pe scări. Biblioteca era la parter, iar ușa era deja întredeschisă. Doamna Marinescu, bibliotecara, tocmai își aduna geanta de mână.

—Închidem! spuse ea când îl văzu.

—Vă rog, doamnă, am nevoie de o carte, spuse Alex gâfâind. „Secretele celulelor”. Este urgent.

Doamna Marinescu oftă, dar se întoarse spre rafturi. Alex își ținu respirația. Dacă era luată?

—Uite, aici e, zise ea, scoțând un volum legat în piele. E ultimul exemplar. Dar ai grijă de el, e vechi.

Alex îl luă cu mâini tremurânde. Era greu, paginile miroseau a hârtie veche. Mulțumi grăbit și ieși din bibliotecă exact când soneria anunța sfârșitul pauzei.

Se întoarse în fugă la locul unde o lăsase pe Emy, dar ea nu mai era acolo. O zări intrând în sala de clasă, la capătul coridorului. O strigă, dar vocea i se pierdu în vacarm.

Atunci văzu că Emy se întoarse și îl zări cu cartea în mână. Zâmbetul ei deveni mai cald, mai sincer. Îi făcu un semn cu mâna, de parcă i-ar fi spus „bine, ai reușit”.

Alex simți un val de ușurare și bucurie. Se grăbi spre sală, ținând cartea strâns la piept. Proiectul era doar începutul. Știa că urma să petreacă ore întregi lângă ea, și asta îi dădea fiori.

Înainte să intre în clasă, Andrei îl prinse din urmă.

—Ai găsit cartea! Bravo! Acum ești partenerul ei.

Alex dădu din cap, dar privirea îi rămase fixată asupra ușii prin care tocmai dispăruse Emy. Ceva îi spunea că această pauză fusese doar începutul haosului pe care-l avea să-l aducă primul sărut.